Actorii gatesc chiar pe scena, iar la final ii servesc pe spectatori cu preparatele lor. Sambata, la ora 19:00, la Caffe D'arthe (strada Popa Nan nr. 7), Vitalie Bichir, Istvan Teglas si Valentina Popa va asteapta la Chutney. Chutney, sosul dulceata/acrisor, se gateste in fata noastra pe masura ce spectacolul isi urmeaza cursul, se spun replici, se arata sentimente si legaturi intre cele doua personaje principale.
Chutney este un termen britanic, imprumutat din limba hindi ("chatni" inseamna "a pisa" sau "a zdrobi"), care denumeste un preparat picant, folosit ca acompaniament al unui fel principal. Mai pe romaneste, este un fel de sos gros sau pasta, folosit la asezonarea carnii si a legumelor, caci are un gust dulce-sarat-acrisor-picant, extrem de placut si de interesant.
Un love-story despre o fata, care de mica a ramas fara parinti si care a fost crescuta de bunici, apoi cind era la gimnaziu, i-a murit si bunicul, iar mai tarziu, nici bunica n-a avut incotro, dar, la inmormintarea celei din urma, a intilnit un baiat (ea crezind ca-i vre-un amant de-al bunicii), care la fel ca si fata, de mic ii murise mama de cancer, apoi tat-su dupa ce a facut ceva de neinteles, a murit si el, nu de mult, prin violenta, adica injunghiat. O poveste destul de interesanta, despre doi tineri care nu stiu ce vor de la viata si mai bine ar fi sa porneasca o afacere ( dupa parerea mea foarte profitabila) sa traiasca pe linga cei care s-au saturat de viata. Daca nu va place subiectul , n-o sa va para rau ca a-ti venit, pentru ca, cel putin, o sa aflati ce inseamna CHUTNEY si daca aveti curaj, o sa si gustati. Oricum ar fi, noi ne dorim sa aveti pofta de teatru.
Rezervari la numarul de telefon 0747.013.106. Vitalie Bichir, Istvan Teglas si Valentina Popa hranesc publicul printr-un fel de teatru in care emotia este ingredientul principal. Actorii gatesc chi