Consiliul Local Slatina a aprobat în această săptămână bugetul pe care Clubul Municipal Slatina îl va avea în acest an, suma totală ridicându-se la aproximativ 10 miliarde de lei.
CSM Slatina are cinci secţii - handbal, lupte, box, karate şi atletism, iar cea mai mare sumă din buget va fi repartizată echipei de handbal, unde sunt peste 15 angajaţi. Primarul Slatinei, Minel Prina, susţine că autorităţile locale şi-au respectat înţelegerile pe care le-au făcut cu sportivii, dar aşteaptă de la aceştia rezultate şi medalii.
„În bugetul pentru CSM Slatina sunt prevăzute toate activităţile sportive, handbalul cu precădere, este o echipă acolo cu peste 15 salariaţi. Sper ca sportivii să-şi facă datoria, noi ne-am făcut-o, am prevăzut salariile lor, ce am discutat cu fiecare în parte, ce am negociat. Să-şi stabilească obiectivele şi să le atingă, pentru că acesta este scopul nostru. Secţiei de karate îi este distribuită o sumă mai mică, secţia de tenis nu este activă. Sper la cât mai multe medalii. La CSM Slatina bugetul este de aproximativ 10 miliarde de lei, sumă ce trebuie să acopere toate cheltuielile, la care se adaugă celelalte sume pentru fotbal”, a spus edilul Slatinei, Minel Prina.
Acesta s-a arătat mulţumit de medaliile care au fost aduse de secţia de atletism de la CSM Slatina, ştafeta de 4x400 de metri de la clubul slătinean, formată din Marius Şerban, Cornel Glişcă, Pavel Nichituş şi Marian Glişcă, pregătită de profesorul Dan Bărbuţi, devenind campioană naţională la tineret, aceeaşi echipă urcând pe treapta a doua a podiumului la seniori.
„Trebuie să felicit un antrenor care, deşi a obţinut de la Consiliul Local sume foarte mici pentru competiţiile sale, a adus rezultate mari. La secţia de atletism avem campioni şi vicecampioni naţionali pe anumite categorii de vârstă”, a adăugat Minel Prina.