Posibilii investitori străini, găsiţi de primarul de la Bustuchin, Ion Ciocea, tocmai prin Spania, au ajuns ieri dimineaţă din nou pe meleagurile Gorjului. Aceştia au fost primiţi din nou de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, şi, din nou, şeful judeţului a vorbit despre fabrica de cărămidă pe care spaniolii tot promit că o fac în comuna păstorită de Ciocea. Despre proiectul respectiv de vorbeşte dinainte de criză, la vremea respectivă autorităţile locale din Bustuchin dând şi aprobări pentru ca investitorii spanioli numai să se apuce de treabă. De două ori apucaseră aceştia să vină prin localitatea condusă de Ciocea, dar criza i-a lovit şi pe ei şi de vreo 3 ani nu mai vorbea nimeni nimic despre proiectul respectiv.
După noua întâlnire de ieri, Călinoiu spune că spaniolii ar vrea să facă şi nişte tuneluri pe Defileul Jiului pentru a moderniza şoseaua. Evident că şi şoferii români îşi doresc de mult timp un drum mult mai bun şi cât mai drept spre Petroşani, dar, deocamdată toată lumea care merge pe traseul respectiv se întreabă dacă vreodată va mai fi refăcut drumul către Bumbeşti Jiu, unul plin de gropi tot dinainte de venirea crizei, oficialii judeţului asigurându-ne însă că vara aceasta îi vom vedea, în sfârşit, pe drumari trecând la treabă. Iar până atunci poate se hotărăsc şi spaniolii dacă mai fac sau nu cărămizi la Bustuchin, că drumul de la Madrid spre Târgu Jiu încep să-l înveţe destul de bine.
Posibilii investitori străini, găsiţi de primarul de la Bustuchin, Ion Ciocea, tocmai prin Spania, au ajuns ieri dimineaţă din nou pe meleagurile Gorjului. Aceştia au fost primiţi din nou de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, şi, din nou, şeful judeţului a vorbit despre fabrica de cărămidă pe care spaniolii tot promit că o fac în comuna păstorită de Ciocea. Despre proiectul respectiv de vorbeşte dinainte de criză, la vremea r