Pepe (33 de ani) e bine cotat şi în străinătate, astfel că, din numai două cântări, el s-a întors acasă cu o sumă frumuşică: 8.000 de euro. În perioada imediat următoare, artistul va mai cânta în Spania, Irlanda şi Franţa. Pepe (33 de ani) e bine cotat şi în străinătate, astfel că, din numai două cântări, el s-a întors acasă cu o sumă frumuşică: 8.000 de euro. În perioada imediat următoare, artistul va mai cânta în Spania, Irlanda şi Franţa.
Pepe este cerut şi la export! Recent, artistul a cântat în Club Z din Londra, pe o sumă onorabilă, de aproximativ 5.000 de euro. Potrivit celor prezenţi la spectacol, Pepe s-a bucurat de admiraţia fetelor îndrăzneţe, care au ţinut morţiş să se fotografieze cu el. La Londra, din cauza timpului limitat, dar şi a vremii nefavorabile, Pepe a renunţat la cumpărături şi şi-a petrecut ziua în hotelul de cinci stele unde a fost cazat. “În Anglia a fost foarte frig, am preferat să rămân în cameră, nu am avut timp de cumpărături. Sincer, nu prea rentează să mergi la shopping în Londra”, a spus artistul pentru Libertatea. Totuşi, el nu s-a întors cu mâna goală acasă. Din duty-freeul de la aeroport, Pepe i-a cumpărat soţiei sale, Raluca, mai multe parfumuri. La doar o zi distanţă de concertul de la Londra, artistul s-a urcat în avion cu destinaţia Chişinău, căci avea programat un alt spectacol, pe scena Teatrului de Operă şi Balet. Nici aici onorariul său nu a coborât sub 3.000 de euro.