Un sondaj realizat de compania Artfinder în rândul tinerilor britanici a scos la iveală faptul că 3 din 10 respondenţi nu ştiu cine a fost Pierre-Auguste Renoir, relatează Daily Mail.
Astfel, 13% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au asociat numele pictorului impresionist cu cel al unui coechipier al fotbalistului David Beckham la Paris St. Germain, iar alţi 6% cred că Renoir a fost prim ministru al Franţei.
Pe de altă parte, o persoană din 20 crede că Auguste Renoir este câştigătorul ediţiei din anul 2012 a competiţiei internaţionale Eurovision, în vreme ce 12% dintre respondenţi au recunoscut că nu ştiu deloc despre cine este vorba.
În ceea ce priveşte curentul artistic impresionist, dezvoltat în perioada 1867-1886, mulţi dintre tineri au spus că este vorba despre un concep inventat de comedianţii Rory Bremner, Alistair McGowan şi Jon Culshaw.
De asemenea, rezultatele cercetării au arătat că 41% dintre britanici preferă tablourile „de serie”, disponibile în magazine, în detrimentul operelor de artă unicat, vândute în galerii.
Născut în februarie 1841 în Limoges, Franţa, Pierre-Auguste Renoir a fost unul dintre pictorii reprezentanţi ai curentului impresionist, alături de Claude Monet, Paul Cézanne şi Alfred Sisley.
A început să lucreze încă de la vârsta de 13 ani, ca pictor de porţelanuri, iar mai târziu şi-a petrecut mult timp la Louvre, unde reproducea lucrările expuse în muzeu. În 1862, a fost admis la Académie des Beaux-Arts din Paris şi tot atunci Renoir expune alături de Paul Cézanne şi Édouard Manet.
Împreună cu Sisley, Manet şi Camille Pissaro, Auguste Renoir fondează asociaţia „Société d'artists”, care, în 1874 organizează prima expoziţie a impresioniştilor.
* Pierre-Auguste Renoir, "Luncheon at La Fournaise" (Foto: AFP//Mediafax)
Spre sfârşitul vieţii, pictorul este afe