Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea civilă merge la coafor?

Publicat in Tribuna, miercuri 3 aprilie 2013 ·

de Dragoş BAKO

dragosbako@tribuna.ro

03 aprilie 2013 21:27

1 vizualizare

A-A+ Dumneavoastră o cunoaşteţi pe duduia "societatea civilă"? Cum arată? E prezentabilă? Se apropie de măsurile 90 - 60 - 90? Se dă cu ruj pe buze, cu fond de ten pe obraji, cu fixativ pe podoaba capilară? Fumează ţigări subţiri şi lungi, din care trebuie să tragi cu putere, până ţi se transformă chiloţii cu mânecuţe în tanga? Cum bea cafeaua? Mai tare, mai slabă, cu zahăr sau fără? Ştie de glumă, poţi să spui bancuri deocheate în prezenţa ei? Întreb şi eu, din curiozitate, pentru că am tot auzit vorbindu-se despre dumneaei, societatea civilă, dar de văzut, n-am văzut-o. Ori de câte ori se vorbeşte despre dezbaterea unui proiect, unei idei, ni se aduce la cunoştinţă că proiectul, ideea vor fi supuse unei păruieli publice, în cadrul căreia societatea civilă îşi va da cu părerea. Asta nu înţeleg: cum îşi face apariţia la dezbatere societatea civilă? Îi anunţă sosirea o boare de parfum franţuzesc sau un damf de "odicolon" rusesc? Şi, după ce trece, ca o boare, portarul instituţiei întoarce capul după ea, o scanează şi-o include printre fantasmele sale? Se spune că ea, societatea civilă, ar avea mare putere, că bicepşii i-s din oţel inoxidabil şi că, de se supără, mută munţii din loc şi şterge pe jos cu legile care au urticarie. Teoretic, fiecare dintre noi, cei care nu suntem miniştri, parlamentari am fi o părticică din societatea civilă. Fireşte, n-o să dăm năval[ cu toţii, câtă frunză, câtă iarbă, la dezbaterile legilor ce stau în clocitoare, ci există nişte reprezentanţi. Ei, aici se rupe filmul. Mai bine zis, aici începe festivalul neconcordanţelor. Bineînţeles că zece, douăzeci de persoane care reprezintă societatea civilă nu vor putea împăca dorinţele şi nevoile câtorva milioane de oameni, pe care, între noi fie vorba, nu-i întreabă nimeni ce părere au despre x sau y leg

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 3 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°