Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNJR, revoltată că şefiile PICCJ, DNA şi DIICOT "au fost negociate exclusiv pe criterii politice"

Publicat in Gandul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) consideră că funcţiile cele mai înalte din PICCJ, DNA şi DIICOT "au fost negociate exclusiv pe criterii politice" şi consideră "revoltătoare această atitudine a factorilor decidenţi".

UNJR ţine să atragă atenţia factorilor decidenţi, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, că aceştia "au agreat instituţional (la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei) ca procurorii din funcţiile cheie de conducere ale parchetului să fie numiţi printr-o procedură transparentă, corectă, pe criterii meritocratice, în baza competenţei şi aptitudinilor specifice necesare exercitării acestor funcţii importante în sistemul judiciar. Urmare a acestui acord, arată sursa citată, după respingerea de către Preşedintele României a primelor propuneri, procedura de selecţie a fost reluată, parchetele fiind consultate în vederea propunerii unor candidaţi.

"Astăzi, constatăm nu doar că s-a abandonat fără nicio justificare rezonabilă această procedură, ci şi faptul că funcţiile cele mai înalte în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost negociate exclusiv pe criterii politice, aparenţa creată prin propunerile formulate fiind aceea a unei înţelegeri politice cu privire la numirea în funcţii cheie din sistemul judiciar", afirmă UNJR.

Uniunea consideră "revoltătoare această atitudine a factorilor decidenţi, care reflectă faptul că tergiversarea de mai bine de jumătate de an a numirilor în aceste funcţii a fost numai rezultatul lipsei acordului politic cu privire la persoanele ce urmau să ocupe aceste funcţii, cu toate că în ultimul raport de ţară întocmit în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare procedura anterioară a fost criticată tocmai pentr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 15 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 17 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax acum 39 minute
Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar. Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se f

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 38 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

HotNews acum o ora
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°