Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Noul ministru al Justiţiei cred că va putea să retragă propunerile de procurori şefi

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că noul ministru al Justiţiei, susţinut de liberali, ar putea avea în opinia sa posibilitatea de a retrage propunerile făcute de Victor Ponta pentru posturile de procurori şefi, menţionând că obiectivul său e să împiedice compromisul cu Traian Băsescu.

Antonescu a fost întrebat dacă un eventual ministru al Justiţiei din partea PNL va putea retrage propunerile făcute de Victor Ponta.

"Eu cred că da, dar rămâne de văzut, despre aceste propuneri noi ştim deocamdată că sunt propuneri şi pe mine sigur că mă interesează finalul procesului, dar deocamdată eu am vorbit despre propuneri. Eu nu am a-i reproşa domnului Băsescu că vrea să ţină Justiţia pe cât poate în continuare sub control politic, nu o să mă supăr pe domnul Băsescu că o să semneze eventual propunerea cu doamna Kovesi, asta ştim. Eu am treabă în chestiunea asta cu partenerul meu şi cu ceea ce mă angajează, indiferent ce părere am, şi pe mine, şi PNL, tot USL. Oamenii, pe bună dreptate, nu stau să distingă cine ce părere a avut, oamenii ştiu aşa: «Când v-am dat votul, eraţi împreună şi împreună aţi spus că veţi face A, B, C, D». În momentul în care faci minus A, minus B, eu alegător e normal să te pun să decontezi pe ăla care ai venit să ceri votul, adică pe voi doi, pe voi, aceste partide, pe voi, această alianţă", a răspuns Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a fost întrebat de jurnalişti dacă viitorul ministru al Justiţiei din partea PNL va putea să vină cu alte propuneri de procurori şefi.

"Poate face alte propuneri, în cazul în care aceste propuneri... Nu ştiu, sunt respinse, sau în cazul în care ele sunt retrase. Nici nu ştiu să vă spun procedural aici care e situaţia, dar nu e treaba mea", a precizat preşedintele PNL.

Totodată, Antonescu a menţionat că încearcă să împiedice "compromisul" dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta cu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 18 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 26 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 45 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 12 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 47 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°