Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valea Someșului și Anieșului scapă de gunoaie cu ajutorul deținuților de la Penitenciarul Bistrița!

Publicat in Bistriteanul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Peste 300 de saci cu gunoi au fost strânși în doar două zile pe Valea Someșului și Valea Anieșului! Acțiunea de ecologizare va dura circa trei săptămâni, în baza unui contract de colaborare încheiat între Primăria comunei Maieru și Penitenciarul Bistrița.

Administrația locală din comuna Maieru a demarat săptămâna trecută, acțiunea de ecologizare pe Valea Someșului și Valea Anieșului. Curățenia în aceste zone se face în 2013, în colaborare cu Penitenciarul Bistrița care a pus la dispoziție în acest caz, 15 persoane private de libertate. Potrivit primarului Vasile Dumitru, în baza unui contract încheiat între cele două instituții, deținuții sunt plătiți pentru munca prestată, cu 5 lei pe oră.

“Am mai avut astfel de colaborări cu Penitenciarul Bistrița și suntem foarte mulțumiți. Practic, pentru această acțiune de ecologizare plătim de la bugetul local o sumă convenabilă. Noi estimăm ca în maxim 20 de zile să încheiem curățenia pe Valea Someșului și Valea Anieșului, asta și dacă vremea ne va permite”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Maieru, Vasile Dumitru.

Până acum, în cadrul acțiunii de ecologizare a Văii Someșului și Anieșului au fost adunați peste 300 de saci cu gunoi. Curățenia continuă până la sfârșitul lunii aprilie.

Foto: primar Maieru - Sângeorz tv.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 34 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 30 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 29 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum 2 ore
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°