În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri, senatorul PSD Valer Marian a declarat că a luat decizia de a se autosuspenda temporar din PSD, cel puţin până la Congresul PSD din 19-20 aprilie, când va anunţa o decizie finală în acest sens. Motivul invocat a fost neluarea în considerare a scrisorii deschise adresate preşedintelui Traian Băsescu referitoare la persoana Laurei Codruţa Kovesi, care a fost propusă la şefia DNA, deşi nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru ocuparea postului de procuror şef.
“Kovesi nu îndeplineşte criteriile de competenţă şi experienţă”
În deschiderea conferinţei de presă, senatorul Marian a recomandat o carte apărută săptămâna trecută, în ediţia din 20 martie a României Libere, “fiindcă anul trecut în timpul mitingului spuneau unii că m-am îmbrăcat ca şi Che Guevarra, care e un criminal. O mai găsiţi încă în chioşcuri. Carte scrisă la rece, fără glorificare”. În continuare, senatorul Marian a declarat că Laura Codruţa Kovesi, propusă pentru funcţia de procuror şef al DNA, nu este o persoană calificată, nu îndeplineşte nici condiţiile de competenţă şi de experienţă, mai ales pe anticorupţie, fapt care a fost confirmat şi de fostul procuror şef al DNA, Daniel Morar, actualmente procuror general interimar al României. De asemenea, Laura Codruţa Kovesi nu ar întruni nici condiţiile de integritate morală. “Am propus un târg, dacă mi se dovedeşte că această scrisoare deschisă, respectiv declaraţia pe care am prezentat-o în data de 2 mai 2012 în plenul Senatului cu titlul “Laura Codruţa Kovesi – procuror general din milă şi din mită portocalie”. Dacă mi se dovedeşte că este neadevărată şi rău voitoare îmi dau demisia din funcţia de senator al României. Dar dacă nu mi se dovedeşte ori nu mi se răspunde, am solicitat preşedintelui Traian Băsescu să îşi dea el demisia din funcţia de preşedinte al României. Din păcate,