Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce bine o duce Naşu’ la UEFA!

Publicat in Ziarul Ring, joi 4 aprilie 2013 ·

Mitică Dragomir a declarat, zilele trecute, pentru ziarul "ring", că, momentan, n-are cine să-l demită pe Piţurcă de la cârma naţionalei pentru că preşedintele FRF e plecat din ţară. Şi, într-adevăr, în plin război mediatic între selecţioner şi şeful ligii, Mircea Sandu se află pentru două săptămâni la Nyon.

"Preşedintele revine la conducerea federaţiei luni, 15 aprilie", s-a limitat să declare, pentru "ring", ofiţerul de presă al FRF, evitând să precizeze exact unde e plecat şeful său pentru două săptămâni. O fi în misiune secretă, ne-am gândit noi, din moment ce federaţia ţine sub cheie destinaţia preşedintelui. Adică a singurului om responsabil de rezultatele lui nea Piţi.

Sursele ziarului nostru au ridicat însă vălul de mister, sub protecţia anonimatului însă, ca nu cumva să afle Naşu’ când revine în ţară cine "dă din Casa Fotbalului".

4.440 de euro, cheltuieli de deplasare

Membru în Comitetul Executiv al UEFA, Mircea Sandu se află de luni la Nyon, pe cheltuiala forului fotbalistic european din care cu onor face parte de şase ani.

Ce înseamnă, practic, o astfel de deplasare din punct de vedere financiar? Nicidecum vreun efort din partea preşedintelui FRF. E ca la Parlamentul European. Totul este plătit de UEFA. Cazare, transport, masă, diurnă. Ziarul "ring" a calculat exact cam despre ce sume vorbim în astfel de cazuri. "Diurna oscilează între 35 şi 200 de euro, în funcţie de poziţia pe care o ocupă fiecare în cadrul Comitetului Executiv al forului de la Nyon. Bineînţeles că sunt asigurate transportul la business class şi cazarea la cele mai luxoase hoteluri. Iar un bilet dus-întors Bucureşti – Geneva nu e mai puţin de 1.000 de euro cu Swiss Air. O noapte de cazare, faceţi şi dumneavoastră socoteala, e cam 150 de euro", a declarat sursa noastră.

După un calcul simplu, aritmetic, r

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum 19 minute
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Avertizare ANM. Cod roșu de vijelii cu aspect de tornadă în localități din două județe

Mediafax acum 21 minute
Meteorologii prognozează grindină de mari dimensiuni, averse torențiale, vijelie puternică, posibil vânt cu aspect tornadic, averse torențiale (30…35 l/mp) și frecvente descărcări electrice. Sunt vizate localitățile Moțăței, Plenița, Unirea, Orodel,

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Cum a fost regizată vizita lui George Simion în fabrica din Alba Iulia: „Sună alarma”

Libertatea acum o ora
Vizita lui George Simion, liderul AUR și câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale, într-o fabrică din Alba Iulia, a fost „regizată”, potrivit unor surse din interiorul unității, citate de Alba 24. Angajații fabricii Rekord, controlată de i

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 5 ore
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Peripețiile de care a avut parte Cătălin Botezatu când a mers să voteze în Ibiza: „Mi-a venit rău”

Libertatea acum o ora
Peste 9,5 milioane de români, atât din țară, cât și din diaspora, au ieșit să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 04 mai 2025. Iar candidații care au ajuns în cel de-al doilea tur sunt George Simion și Nicușor Dan.

Parlamentul Ucrainei a ratificat acordul privind mineralele, semnat cu Statele Unite

Mediafax acum 2 ore
Parlamentul Ucrainei, a ratificat acordul privind mineralele între SUA și Ucraina în sesiunea de joi, potrivit declarațiilor deputatului Yaroslav Zhelezniak, prim-vicepreședintele Comisiei pentru finanțe, fiscalitate și politică vamală, care a menți

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 5 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 6 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°