Deprecierea monedelor naționale, inclusiv a euro și a dolarului, cauzată de problemele economice și financiare, trimite, din nou, investitorii către active mai puțin riscante.

Anul trecut, cererea de aur s-a situat la un nivel-record după valoarea achizițiilor, respectiv 236,4 miliarde dolari. Cantitatea comercializată a fost însă mai mică decât în 2011, cu un total de 4.405 tone. Părea că cererea s-a stabilizat, iar aurul nu mai este căutat pentru siguranța investiției. Dar a apărut, între timp, criza din Cipru, care a făcut indezirabilă și moneda euro. Adică, vom avea din nou cerere pentru metalul prețios.

Rezervele băncilor centrale din toată lumea s-au modificat destul de puțin, ca structură valorică, în ultimii 12 ani. Aurul, spre exemplu, a rămas la o proporție de 13% din total, procentaj la care se găsea și în 2000, și în 2012. Diferența este însă de preț, având în vedere creşterea din ultimii zece ani, de la circa 300 de dolari pe uncie până la 1.600 dolari, cu un vârf în 2011 de circa 1.900 dolari.

Evoluția valorică constantă s-a păstrat, prin scumpire, chiar dacă băncile centrale au fost vânzători neți până acum doi ani. Băncile au vândut „pe creștere“, adică în raliul susținut al cotației aurului, dar s-au trezit în plină criză că au nevoie de diversificare și de stabilitatea pe care o oferă metalul prețios. Ceea ce a dus, anul trecut, la achiziții nete ale băncilor naționale de 534,6 tone, nivel care nu a mai fost întâlnit din 1964.

Cea mai importantă modificare din rezervele internaționale este cea legată de dolarul american (monedă și active denominate în dolari). Dacă în 2000 avea o pondere 62% din total, în 2012 a coborât până la 54%. În schimb, rezervele în euro au urcat de la 16% până la 22%. Dolarul s-a depreciat serios în ultimii ani, dar tot rămâne principala valută a băncilor centrale. Iar euro, ce părea a fi valuta