Un român din Miami, Florida a înscris un proiect pe platforma de crowdfunding Kickstarter pentru a realiza un documentar despre Cimitirul Vesel din Săpânţa, cu scopul de a lăsa în urmă o moştenire şi un cadou tatălui şi bunicului său, originari chiar din localitate.
Filmul pe care doreşte să-l realizeze John Turda şi pentru care are nevoie de 24.500 de dolari este despre două persoane speciale lui, tatăl şi bunicul său, artişti care şi-au lăsat amprenta asupra localităţii. John Turda doreşte să filmeze filmul în atelierul creatorului Cimitirului Vesel, Stan Ioan Patraş, în casa sa memorială şi în celelalte locuri unde această formă de artă s-a născut.
Cei care contribuie la realizarea filmului, care a strâns până acum o finanţare de 1.632 de dolari vor primi statuete în miniatură care aduc aminte de pietrele de mormânt din cimitir şi un tur al acestuia, împreună cu Turda Toader şi Stan Vasile Colţun.
John Turda îşi spune povestea chiar în descrierea proiectului de pe Kickstarter.
„Tatăl meu, Turda Toader, s-a născut pe 20 iulie în Săpânţa, Maramureş. A avut o copilărie nefericită, părinţii lui s-au despărţit când avea un an. Lăsat în grija tatălui, a crescut singur sau cu vecinii, în timp ce tatăl lui era la muncă, pentru a-şi câştiga existenţa”, scrie John Turda.
„Stan Vasile Colţun, bunicul meu, s-a născut pe 20 februarie 1936 la Săpânţa, într-o familie de ţărani. Şi-a petrecut copilăria cu bunicul de pe tată, la o fermă de animale. Terenul fusese cumpărat în 1919, după ce bunicul său s-a întors din localitatea Greensburg, Pennsylvania, după o şedere de 11 ani. Nu a avut o educaţie normală. A învăţat să scrie şi să citească de la cei din jurul său”, scrie Turda.
El continuă cu întâlnirea bunicului său cu arta din cimitirul din Săpânţa. „Într-o seară, s-a dus să caute o vacă pierdută. A găsit-o la marginea cimitirului, unde a văzu