Istoria comunismului ramane de o ardenta actualitate. Istoricul Codrut Constantinescu (colaborator permanent la “22″ unde a scris articole remarcabile despre intelectualii sedusi de utopia comunista, co-autor, impreuna cu Mirel Banica, al volumului “Enervări sau despre bucuria de a trăi în România”, aparut la Polirom in 2007), a publicat pe portalul “FilmeCarti” o cronica nuantata, pertinenta si patrunzatoare a cartii mele despre labirintul psihologic si sociologic al nomenclaturii comunista, ceea ce el inspirat numeste o balta rosie, cu pestii si pestisorii ei. Ii multumesc pe aceasta cale, mai cu seama ca am citit, pe langa articole oneste, si o pseudo-recenzie in care subiectul, cat se poate de serios, este plasat in zona unui derizoriu penibil prin utilizarea abuziva, chiar aiuritoare, a unor concepte psihanalitice menite sa transforme intreaga aventura a rupturii cu un sistem si cu o casta intr-un clasic, chiar banal protest oedipian. Imi detestam tatal, imi adoram mama, restul vi-l puteti usor inchipui. Recenzia devine, in acest caz, autoproiectie, pamflet ideologic si atac la persoana.
Trec peste aberatia de a vedea in portretizarea femeilor-comisar ale epocii staliniste (de la Liuba Chisinevschi si Ghizela Vass la Marta Draghici si Tamara Dobrin) o expresie a misoginismului. Sa vorbesti despre obezitatea Licai Gheorghiu nu inseamna decat sa prezinti cu acuratete cum arata cea care se dorea regina filmului romanesc (ambitie sustinuta de articolele encomiastice ale unor Mihnea Gheorghiu si Eugen Barbu. Sa scrii despre doctorii “tovarasilor” inseamna sa dezvalui cum functiona sistemul nomenclaturist in acel domeniu cat se poate de sensibil. Cum se stie, starea sanatatii liderilor comunisti era socotita secret de stat.
Cum bine observa Codrut Constantinescu, ma opun in carte determinismului filial. L-am respins, cu costurile psihologice usor imagin
