Doar câteva zeci de locuri de muncă sunt disponibile prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Cele mai multe posturi sunt pentru persoanele cu studii medii. În această perioadă sunt la mare căutare paznicii şi agenţii de pază. Societăţile de profil din Gorj au nevoie de 20 de angajaţi în acest domeniu.
Luna aprilie nu este una tocmai generoasă pentru cei care se află în căutarea unui job. Doar câteva locuri de muncă sunt disponibile prin AJOFM Gorj, instituţia care sprijină persoanele care se află în căutarea unui job. „La ora actuală avem 64 de locuri de muncă vacante, cele mai multe sunt pentru agent de securitate, paznic, conducător auto şi în comerţ, ca lucrător comercial. Locuri de muncă în străinătate sunt în număr de 62”, a declarat Romeo Chiriac, director AJOFM Gorj.
Două societăţi, ambele din Târgu Jiu, sunt în căutarea a zece agenţi de securitate. O altă societate, tot din municipiu, are nevoie de zece paznici. În această perioadă societăţile urmăresc să angajeze strungari, sudori, vulcanizator piese din cauciuc, lucrător gestionar şi muncitori necalificaţi în construcţii.
Vânzător de vignete în Ungaria
Din cele câteva zeci de locuri de muncă în străinătate oferite prin reţeaua Eures cele mai recente sunt de cercetător ştiinţific în Belgia, vânzător vignete şi recepţioner în Ungaria şi expozanţi în parcuri de distracţii din Germania.
Cei care vor să obţină spre exemplu un post de vânzător vignete autostradă în ţara vecină, trebuie să ştie limba maghiară, să aibă studii liceale sau universitare. Va lucra 20 de ore pe săptămână, contractul va fi unul pe durată nedeterminată iar salariul brut lunar acordat este de 70000 forinţi. CV-ul trebuie trimis în limba maghiară la adresa de e-mail matricaarus@nadix.hu.
Doar câteva zeci de locuri de muncă sunt disponibile prin Agenţia Judeţeană pentru Ocupare