BC Timişoara a câştigat în ultima etapă a sezonului regulat partida jucată în deplasare, la Constanţa, cu 73-72, însă jocul rezultatelor i-a clasat în final pe „Leii din Banat” pe locul şase, asta însemnând că alb-violeţii vor întâlni în prima fază a play-off-ului ocupanta locului trei, campioana en-titre, Asesoft Ploieşti.
Cele două echipe s-au întâlnit anul trecut chiar în finala campionatului, act în care ploieştenii s-au impus fără prea mari probleme. Americanul adus de timişoreni în urmă cu doar o lună, Devan Downey, a fost şi la Constanţa cel mai bun marcator al echipei. 17 puncte a înscris Downey, în timp ce echipa constănţeană l-a avut pe Angel Santana în topul marcatorilor, cu 16 puncte.
“Nu ne-au interesat alte rezultate, ci doar jocul nostru. Ne doream o victorie înaintea turneului Final Four al Cupei României şi am obţinut-o, chiar dacă a venit greu. Constanţa a jucat bine şi a condus şi la 7-8 puncte, însă am făcut un sfert al patrulea bun, ceea ce mă bucură. Au fost multe zvonuri legate de această ultimă etapă, dar aşa cum vă spuneam şi înainte de meci, am mers la Constanţa doar cu gândul victoriei. De asemenea, sunt mulţumit că Andrei Căpuşan a jucat mai multe minute şi revine la o formă tot mai bună. Cred că play-off-ul va fi unul nebun şi foarte echilibrat, ca întreg campionatul. Cred că vor continua să apară rezultate surpriză. Noi am pierdut şansa de a ne clasa între primele patru echipe în februarie, când am făcut câteva meciuri slabe. Nu vreau să mă gândesc acum la partidele cu Ploieştiul. Voi face asta abia după turneul final al Cupei României”, a declarant antrenorul Timişoarei, Srdjan Jovanovic, pentru bctimisoara.ro.
Cele patru sferturi de finală ale Ligii Naţionale de Baschet sunt următoarele:
BC Mureş – CSM Bucureşti
CSM Oradea – U Mobitelco Cluj
CSU Asesoft Ploieşti – BC Timişoar