România liberă are pe prima pagină un articol despre Victor Ponta care “nu mai vrea să-și asume numirile directe în fruntea Parchetului General și a DNA”. “Ponta se retrage. Cine va prelua sarcina numirii șefilor de Parchete”, este titlul de pe prima pagină din România liberă.
Cotidianul generalist mai scrie că “de sarcina propunerii unor șefi pentru cele două instituții va trebui să se achite noul ministru al Justiției ales de PNL. Până acum însă, numele vehiculate pentru acest portofoliu sunt controversate. Victor Alistar a mai fost în cărți pentru Justiție, dar nu a putut ocupa funcția din cauza unei decizii definitive de incompatibilitate. La rândul său, Corneliu Bârsan, judecător la CEDO, luat și el în calcul pentru portofoliul Justiției, ar putea intra în conflict de interese în cazul numirii unui șef la DNA deoarece soția sa este cercetată de această instituție”.
Adevărul deschide ediția de astăzi cu un material despre inamicii externi ai României. “Teodor Meleșcanu, directorul SIE, lansează un avertisment. Inamicii externi și-au sporit acțiunile”, este titlul de pe prima pagină din Adevărul.
“Teodor Meleșcanu, directorul SIE, susține că se poate constata o intensificare a acțiunilor inamicilor externi ai României, statali și nestatali, care nu manifestă bunăvoință față de noul statut al țării noastre de membru NATO și UE”, mai scrie Adevărul pe prima pagină.
Evenimentul zilei are pe prima pagină un articol despre Dosarele ICE Dunărea care “dezvăluie conexiunile prin care Securitatea lui Nicolae Ceaușescu aducea valută în țară”. Cotidianul scrie că “unul dintre pionii importanți în aceste tranzacții a fost Dan Voiculescu”. “Misiunea lui Dan Voiculescu în afacerile Securității”, este titlul de pe prima pagină din Evenimentul zilei.
Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:
Vedeți cum arată primele pagini ale ziarelor de azi,