Supărare mare în comuna Morunglav din judeţul Olt. Sute de oameni au protestat pentru că nu îl vor pe noul preot numit de Episcopie. În luna aprilie, preotul satului a murit, iar oamenii vor să fie înlocuit de fiul acestuia şi nici nu vor să audă de decizia reprezentanţilor Episcopiei.
100 de oameni au protestat în faţa bisericii, nemulţumiţi că vor avea alt preot decât cel pe care îl doresc, informează România TV. Localnicii vor să le fie paroh fiul părintelui care a murit. Astfel, s-au adunat în faţa celor două biserici, unde noul preot va trebui să slujească şi nu l-au lăsat să intre în biserică.
"Nu are ce căuta aici în satul nostru. Nu îl lăsăm să intre sub nicio formă. Noi avem preot care vrea să vină să ocupe locul lui taică-su. Deci dacă copilul, lăstarul, vrea să rămă aici, noi tot satul vrem să rămână. Nu suntem contra", au spus localnicii din Morunglav.
Oamenii spun că noul preot ar fi venit în comună să se intereseze despre numărul de înmormântări şi au luat foc. "A intrebat un vecin de aici câţi morţi sunt pe an, câte nunţi şi botezuri. Asta l-a interesat pe el. Că el vine sâmbăta şi duminica la biserică. La noi, dacă e să moară un om, cine îl grijeşte până vine el?", au mai spus oamenii.
Reprezentanţii Primăriei Morunglav spun nu au cum să îi ajute pe oameni, pentru că decizia nu este a lor. "Hotărârea aparţine Episcopiei, nu Primăriei. Noi nu ne putem implica, Episcopia stabileşte organizarea lor interioară", a declarat reprezentantul primăriei Stanciu Adrian.
Reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor nu au dorit să comenteze. Au anunţat că vor timite un comunicat de presă.