Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc începe lupta cu birocraţia: ar putea închide Banca Vaticanului

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

După săptămâni în care a uimit lumea întreagă prin gesturile sale, a venit timpul ca Papa Francisc să înceapă „curăţenia” în Biserica Catolică, subjugată de birocraţie şi scandaluri, iar se pare că primul pas important pe care l-ar putea face ar fi închiderea Băncii Vaticanului.

Papa Francisc, care doreşte ca Biserica Catolică să fie un exemplu de austeritate şi onestitate, ar putea restructura sau chiar închide Banca Vaticanului implicată de-a lungul timpului în numeroase scandaluri, notează Reuters, citând surse din interiorul Cetăţii Vaticanului.

Banca Vaticanului, cunoscută anterior sub numele de Institutul pentru Opere Religioase (IOR), are mare nevoie de reforme, mai ales după ce anul trecut autorităţile europene pentru spălarea banilor au decoperit că instituţia nu a reuşit să respecte standardele privind lupta împotriva infracţiunilor financiare.

„Bineînţeles că, dacă Papa vrea, poate să închidă IOR”, a spus un oficial de la Vatican care a lucrat mulţi ani cu banca. „E nevoie de ceva timp ca să schimbe banca”, a spus un alt oficial de la Batican. „Nu exclud nimic, inclusiv închiderea băncii în timp. Francisc face lucruri surprinzătoare în fiecare zi”, a mai spus acesta.

Orice reformă importantă a Băncii de la Vatican ar putea veni abia după ce Francisc îşi alege secundul, adică Secretarul de Stat, loc ocupat deocamdată de cardinalul Tarcisio Bertone.

De altfel, Bertone a fost direct implicat în scandalurile recente privind IOR, mai scrie Reuters. El l-a promovat pe Ettore Gotti Tedeschi, care a condus banca până în mai 2012, când Consiliul de Adminstraţie l-a concediat. La acea dată, Gotti Tedeschi a declarat ca a fost dat afară fiindcă voia ca banca să fie mai transparentă, însă membrii Consiliului de Administraţie au spus că a neglijat responsabilităţile de management de bază.

Presa italiană a relatat că Banca Vaticanului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 19 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 48 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°