Antrenorul echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, danezul Jakob Vestergaard, a vorbit, într-un interviu acordat Prosport, despre confruntările cu formaţia maghiară ETO Gyor din semifinalele Ligii Campionilor, programate pe 6 aprilie (ora 18.00), la Sala Polivalentă din Bucureşti, respectiv 11 aprilie, la Veszprem.
Tehnicianul Oltchimului consideră că Gyor nu este o echipă invincibilă, deşi rezultatele de până acum au dus la această percepţie. Danezul a spus chiar că a găsit punctul sensibil al formaţiei maghiare, dar nu l-a divulgat: „Gyor a avut până acum un sezon perfect, cu un singur egal (34-34 pe terenul lui Ferencvaros, în campionat - n.r.), astfel că jucătoarele lor sunt foarte încrezătoare în propriile forţe. Nu există echipă care să nu aibă şi mici slăbiciuni. Este şi cazul Gyorului. Totuşi, adversara noastră din semifinale e o echipă puternică, experimentată şi bine închegată. Dar am un plan prin care putem să o batem. Din motive tactice, nu-l voi dezvălui acum, ci la momentul jocului!“. Antrenorul campioanei României a punctat că semifinala are 120 de minute, iar în cazul unei victorii la Bucureşti, în prima partidă, elevele sale nu trebuie să se considere deja calificate în finală. „Să câştigăm primul meci ar fi foarte important pentru moral. Dar trebuie să privim jocul în ansamblu. Este o dublă importantă pe care trebuie să o tratăm cu atenţie 120 de minute. Ar fi frumos să câştigăm la multe goluri, dar echipele sunt echilibrate şi e foarte greu. Trebuie să fim atenţi la orice detaliu“, a spus Vestergaard pentru sursa mai sus citată.
Antrenorul echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, danezul Jakob Vestergaard, a vorbit, într-un interviu acordat Prosport, despre confruntările cu formaţia maghiară ETO Gyor din semifinalele Ligii Campionilor, programate pe 6 aprilie (ora 18.00), la Sala Polivalentă din Bucureşti, resp