Case, mașini, terenuri, dar și credite la bănci. Toate acestea apar în declarațiile de avere ale procurorilor propuși ieri de ministrul Victor Ponta la șefia Parchetelor și a DNA.
Laura Codruța Kovesi, nominalizată la șefia DNA
Potrivit declaraţiei de avere, depusă la 1 octombrie 2012 pe site-ul CSM, aceasta are un apartmanet de două camere în Bucureşti, cu o suprafaţă de 54,74 metri pătraţi, cumpărat în 2007, prin credit ipotecar.
Ea nu deţine terenuri sau maşini şi nici bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare să depăşească 5.000 de euro, nu a înstrăinat bunuri de peste 3.000 de euro în ultimele 12 luni şi nici nu posedă active financiare a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro, potrivit documentului. Totodată, nu a primit cadouri, servicii sau avantaje de peste 500 de euro.
În schimb, Kovesi a contractat două credite ipotecare la BRD, unul în 2007, în valoare de 30.000 de euro, şi altul în 2008, în valoare de 45.000 de euro, ambele scadente în 2033.
Codruț Olaru, nominalizat la postul de adjunct al procurorului general.
În declaraţia sa de avere, depusă în 5 mai 2012, se arată că deţine o casă în suprafaţă de 135 de metri pătraţi, în localitatea Bârnova, judeţul Iaşi şi un apartament de aproape 50 de metri pătraţi la Bacău, dobândite în 2006 şi 2005. De asemenea, Codruţ Olaru deţine două terenuri, intravilan, în comuna Bârnova, judeţul Iaşi, ambele însumând o suprafaţă de două mii de metri pătraţi, cumpărate în 2005 şi 2006 impreună cu soţia sa, Nicoleta Olaru.
Procurorul deţine un autoturism marca Peugeot din 2009 şi a vândut un autoturism marca Ford în noiembrie 2011 obţinând suma de 13. 034 de lei şi un autoturism marca Audi în iulie 2012, pentru care a obţinut 5.500 de euro.
Veniturile procurorului Codruţ Olaru, în calitate de procuror sunt, conform declaraţiei de av