După ani întregi de studii și experimente, cercetătorii au reușit să descifreze modul în care sistemul imunitar uman poate câștiga lupta împotriva virusului HIV, informații pe care speră să le poată folosi pentru crearea unui vaccin, potrivit unui articol publicat de revista Nature și citat de BBC.
Atunci când cineva este infectat cu virusul HIV, sistemul imunitar creează anticorpi care să neutralizeze celulele dușmane. Însă, virusul are particularitatea de a suferi mutații care îi permit să scape de atacul anticorpilor creați de organismul gazdă. Iar lupta dintre sistemul imuntar, care își modifică anticorpii în funcție de mutațiile virusului, și virusul în sine, care suferă mutații de fiecare dată și scapă de acțiunea anticorpilor, continuă până când organismul uman pierde lupta în fața HIV.
Însă, cercetătorii au descoperit că, după aproximativ patru ani de luptă, sistemul imunitar al unora dintre pacienți reușește să tragă lozul câștigător și produce o serie de anticorpi capabili să neutralizeze capacitatea virusului de a se transforma și de a supraviețui.
Din păcate în acest stadiu al bolii, capacitatea sistemului imunitar de a învinge celulele virusului nu prea mai poate schimba radical rezultatul luptei, dar oamenii de știință sunt convinși că lucrurile ar sta altfel dacă s-ar crea un vaccin care să stimuleze sistemul imunitar să producă acel tip de anticorpi capabili să neutralizeze virusul.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii studiind un pacient din Africa, care a fost diagnosticat după patru săptămâni de la infectare, și al cărui organism a fost capabil să creeze un anticorp, denumit CH103, care a reușit să neutralizeze aproximativ 55% dintre tipurile de celule produse de virusul HIV.
În cadrul experimentului, specialiștii au reușit să reconstituie modul în care sistemul imunitar a creat acest tip de anticorp. "A fost pentru pr