Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Nu avem cum să fim de acord ca Laura Codruţa Kovesi să fie în fruntea DNA

Publicat in rfi, miercuri 3 aprilie 2013 ·

"Nu suntem de acord cu o înţelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă poziţiile de procurori. Nu avem cum să fim de acord cu propunerea ca Laura Codruţa Kovesi să fie în fruntea DNA. Pentru prima dată de la înfiinţarea USL-ului, Victor Ponta nu ne-a consultat, ci ne-a anunţat. În această privinţă ne despărţim fundamental, dar asta nu înseamnă ruperea alianţei", declară co-preşedintele USL, Crin Antonescu.

Liderul PNL spune într-o conferinţă de presă că nu este de acord cu propunerea lui Victor Ponta ca Laura Codruţa Kovesi să conducă DNA: "Nu putem fi parte a unui troc politic, în care procurorii se împart şi preşedintele impune un om al său. Nu acesta a fost angajamentul nostru în faţa alegătorilor. Nu are cum să fie un compromis pentru România, premierul nu ne-a explicat ce câştigă România".

"Această decizie luată de premier în calitate de ministru interimar la Justiţie este o decizie pe care a luat-o şi asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am consultat şi doar ne-a comunicat şi asupra căreia, tot pentru prima dată de la înfiinţarea USL, ne despărţim fundamental", afirmă Crin Antonescu, precizând însă că asta nu presupune ruperea USL.

Premierul Victor Ponta a propus-o oficial pe Laura Codruţa Kovesi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Şeful Executivului a trimis o scrisoare Consiliului Superior al Magistraturii, în care face mai multe propuneri de procurori-şefi.

Premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, îl propune de asemenea pe Tiberiu Niţu ca procuror general.

Bogdan Licu este propus ca prim-adjunct al procurorului general, iar Codruţ Olaru, ca adjunct al procurorului general.

Pentru şefia DIICOT este propusă Alina Bica, ea urmând să o aibă ca adjunctă pe Elena Hosu.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că procurorul gene

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 30 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°