Două cercetătoare de la universități din Suedia, Simona Bejenariu, de la Goteborg, și Andreea Mitruț, Uppsala, au studiat registrele nașterilor din România pe o perioadă de trei ani și au ajuns la concluzia că șansele ca gravidele să piardă sarcina au fost mai mari, urmare a măsurilor de austeritate adoptate de guvern. Studiul a fost preluat de publicația britanică The Independent.
Autoarele raportului „Economiseşti ceva, pierzi ceva: Consecinţele biologice ale unei reduceri salariale neaşteptate” le-au atras atenția decidenților politici că „schimbări neașteptate de politici pot acționa ca o sursă de stres suficient de severă pentru a avea consecințe neașteptate sau neintenționate”.
Autoarele au analizat numărul de naşteri înregistrate în România pe o perioadă de trei ani şi au comparat naşterile de copii aflaţi „in utero” în momentul anunţării măsurilor de austeritate cu cele din 2009. Studiul a scos la iveală că, după 2010, s-au născut cu 4,5% mai puţini băieţi decât în vremuri „normale”. În schimb, aceşti băieţi născuţi vii au fost „mai sănătoşi decât în vremuri normale”. Simona Bejenariu şi Andreea Mitruţ susţin că rezultatele sugerează un proces de „selecţie indusă” în uter, în sensul că „un şoc semnificativ în timpul gestaţiei acţionează preponderent asupra feţilor fragili de sex masculin”, arată studiul citat de Independent și preluat de Agerpres.
Cercetări anterioare au sugerat că feţii de sex masculin au mai puţine şanse să supravieţuiască unei traume severe decât cei de sex feminin. Conform studiului, copiii născuţi în România după 2010 au avut o probabilitate cu 17% mai mică de a fi subponderali la naştere.