Un elicopter militar sirian a lansat rachete, miercuri, spre un sat libanez situat în apropierea frontierei comune, o localitate care susţine revoltele împotriva regimului Bashar al-Assad, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze, citate de AFP.
"Un elicopter a lansat două rachete spre satul Jabbanet al-Shmis, situat la periferia localităţii Arsal, la sute de metri de un baraj al armatei libaneze", a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate libaneze.
Arsal este o localitate sunnită situată în apropierea frontierei cu Siria. Locuitorii susţin revoltele împotriva regimului de la Damasc.
Pe 18 martie, aviaţia siriană a atacat localitatea Arsal.
Regimul Bashar al-Assad a avertizat că ar putea ataca poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului dacă armata libaneză nu va interveni împotriva grupurilor "teroriste". Ministerul sirian de Externe susţine că "un număr mare" de insurgenţi sirieni au fugit în Libanul vecin. Siria se confruntă, de doi ani, cu revolte reprimate brutal şi confruntări armate între insurgenţii afiliaţi opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Conflictul s-a soldat până acum, potrivit estimărilor ONU, cu cel puţin 70.000 de morţi. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »