Subvenţiile pentru energiile regenerabile măresc până la cote insuportabile costurile de producţie în industrie, iar scăderea acestora provoacă pierderi investitorilor în sisteme ecologice. În plus, administratorii sistemului energetic sunt obligaţi să facă echilibristică între sursele clasice şi cele „curate“.

România şi-a asumat la nivelul Uniunii Europene să atingă un procentaj de energie regenerabilă în consumul total de 24% în 2020. Prin legea internă, autorităţile din România şi-au stabilit să atingă, până în 2020, un procent de energie electrică regenerabilă de 38%, neţinând însă cont de realităţile economice din ţară. Astfel, România a devenit un El Dorado al investitorilor în energie regenerabilă, dar şi un iad pentru industriaşi, care sunt obligaţi să suporte, prin majorări de preţuri, costurile pentru aceste surse.

Schema noastră nu va mai fi generoasă

Schema actuală de sprijin din România este cea mai generoasă din toate statele membre UE. Numai pentru acest an, schema prevede ca producătorii de energie regenerabilă să primească de la stat certificate de 500 de milioane de euro.

În prezent, sunt acordate şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice (de 2,5 ori mai mare decât media UE), două certificate pentru energia eoliană (de 2,24 ori mai mare decât media UE) şi trei certificate pentru energia produsă de microhidrocentrale cu o putere instalată de până la 10 MW. Numai că Ministerul Economiei a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care vrea să reducă numărul de certificate verzi acordate în perioada 1 iulie 2013 – 31 decembrie 2016.

Mai exact, se vor acorda doar două certificate verzi pentru centralele hidroelectrice noi, cu puteri instalate de cel mult 10 MW, un certificat verde pentru centralele electrice eoliene şi patru pentru centralele electrice solare