Grupul ungar MKB s-ar afla în negocieri cu administratorul de investiţii "Axxess Capital" pentru vânzarea Nextebank, potrivit unor surse din piaţa bancară. "Axxess Capital" administrează Romanian American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) şi Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Unul dintre domeniile de interes pentru RAEF l-a reprezentat, începând cu anul 1998, sectorul financiar, fondul investind, de-a lungul timpului, în Banca Româneas-că, achiziţionată, între timp, de National Bank of Greece, Banca Agricolă, devenită Raiffeisen Bank Româ-nia, Domenia Credit cumpărată de Granti Bank şi redenumită Garanti Credite Ipotecare, şi Estima Finance, vândută către GE Money.
În prezent, RAEF şi BAF deţin Patria Credit, cea mai mare instituţie nebancară de microfinanţare din ţara noastră.
Reprezentanţii Nextebank ne-au declarat că nu ştiu nimic despre un eventual interes din partea unui investitor. Oficialii "Axxess Capital" nu au trimis un răspuns până la închiderea ediţiei.
Aceasta ar fi a doua tentativă de vânzare a Nextebank, după ce tranzacţia cu compania americană "PineBridge investments" a căzut, aparent din cauza neacceptării, de către Banca Naţională a României (BNR), ca banca să fie deţinută de către o entitate non-europeană.
La Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Nextebank, la sfârşitul lunii ianuarie, ar fi trebuit să fie numiţi doi reprezentanţi "PineBridge" în Consiliul de Administraţie al instituţiei de credit, însă punctul cu privire la această decizie a fost scos de pe ordinea de zi în ultimul moment. În schimb, MKB a mai adus un aport de 28 milioane euro la capitalul subsidiarei locale.
"PineBridge Investments" este o companie de administrare a activelor, deţinută de către o subsidiară a "Pacific Century Group" (PCG), un grup investiţional privat asiatic, înregistrat în Hong Kong.
Înainte să fie vâ