Înțeleg că omul mediu care se uită la TV e atît de prost încît i se pare o idee bună să se uite la dramatizări prost scrise și prost jucate ale activităților cotidiene. Avem emisiuni de gătit, de făcut curat, de agățat și de urmărit paranoic partenerul de viață. Lipsesc doar emisiunile despre spălat pe dinți și călcat rufe. Asta vrea omul prost să vadă la TV. Viața lui banală dintr-un unghi ridicol.
Dar drama din Master Chef pur și simplu mă depășește. Nu înțeleg cum se pot supăra trei bărbați în toată firea în așa hal pentru că o mîncare nu e fix pe gustul lor. Cum să faci criză de istericale, mascul fiind, că mîncarea nu are destulă sare? Păi, știi ce face un bărbat cînd mîncarea nu are destulă sare? Îi pune sare și tace. Cum să arunci cu o farfurie de mîncare pe jos că nu îți place? Păi, un bărbat, dacă nu-i place mîncarea care i-a fost servită, o mănîncă oricum. Că e bărbat. Are chestii mai importante de făcut decît să clefăie mîncare și să grohăie de plăcere, ca un animal simplu. Și dacă mîncarea chiar e scîrboasă, asta e. Dă cu murături. Și dacă nici murăturile nu o salvează, bagă hrean, muștar și ardei iuți. Iar dacă mîncarea e chiar absolut cea mai oribilă mîncare din istoria mîncării, bea un păhărel de tărie la început, să-și amorțească simțurile.
Un bărbat nu se plînge de mîncare. O mănîncă așa cum e. După care bea două sticle de vin să spele gustul și îi dă nevestii un pumn în cap. Nu îi spune că e o vită inutilă care, după ce că nu face altceva toată ziua decît să se uite la reality show-uri, nici măcar să gătească nu știe. O lasă să-și dea seama singură că există o problemă în stilul ei de gătit și că această problemă o afectează în mod indirect la nivelul tîmplei. Dar nu se plînge. Nu țipă ca o dameză căreia i s-au rupt dresurile fix cînd a ajuns la petrecere.
Și de unde și pînă unde au ajuns dubioșii ăia trei în așa hal de preți
