Conducerea Spitalului Judeţean a stabilit ieri nivelul coplăţii. Astfel, Consiliul Director al unităţii medicale a hotărât aplicarea cuantumului minim prevăzut de lege, respectiv cinci lei. În paralel s-a eliminat taxa de eliberare a documentelor medicale în cuantum de 10 lei. Aceste operaţiuni fac, însă, ca spitalul să aibă venituri mai mici, respectiv diferenţa de cinci lei dintre taxa de eliberare a documentelor medicale şi coplata.
Conform prevederilor legale, coplata se aplică la externare. De la plata taxei sunt exceptaţi bolnavii cronic din cadrul programelor naţionale de sănătate, minorii, gravidele şi lăuzele, pensionarii cu venituri sub 740 de lei şi persoanele cu dizabilităţi. Coplata nu se achită nici în cazul internărilor de urgenţă.