Fostul ministru de interne Ioan Rus participă, la această oră, la Zalău, la Conferinţa Judeţeană a PSD Sălaj. După cum a anunţat, chiar în deschiderea şedinţei, preşedintele PSD Sălaj Tiberiu Marc, organizaţia sălăjeană va susţine candidatura lui Rus pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, la congresul ce va avea loc în 19 - 20 aprilie.
Ioan Rus va candida pentru unul dintre cele opt funcţii de vicepreşedinte regional ce vor fi create în PSD odată cu congresul din această lună, fiind vorba, evident, despre funcţia de vicepreşedinte pentru regiunea de Nord - Vest. La fel ca şi în PDL, şi în PSD au fost create aceste funcţii politice în perspectiva regionalizării, proiect de care Ioan Rus se declară extrem de ataşat. "După experienţele de anul trecut, m-am gândit că aş putea să renunţ la activitatea politică. Faptul că, ulterior, a început să se vorbească serios despre descentralizare şi regionalizare m-a făcut să mă răzgândesc", a declarat Rus astăzi la Zalău.
Fostul ministru de interne s-a declarat un susţinător fervent al acestui proiect de regionalizare, apreciind că nu este o opţiune pentru România, ci o necesitate. "Cred cu speranţă şi chiar cu disperare în acest proiect. Pentru că eu chiar cred în nevoia existenţei unor politici ardelene. Chiar cred în nevoia existenţei unui grup de politicieni ardeleni, care să acţioneze în interesul comun, complementar cu ceilalţi politicieni", a explicat el.
Ioan Rus a mai spus că el consideră că ar fi un bun vicepreşedinte regional şi a explicat şi motivele pentru care trebuie făcută regionalizarea: "Să asiguri o dezvoltare economică regională mai bună decât pot să o facă judeţele individual şi să oferi locuitorilor servicii mai bune decât ieri", a precizat el, dând ca exemplu sistemul sanitar, unde spitalul de nivel regional al ar avea competenţe foarte ridicate şi dotări