Incepand din luna ianuarie a anului viitor, va deveni functional Dosarul Electronic de Sanatate (DES). Acesta va cuprinde intreg tabloul clinic al fiecarui pacient asigurat, sprijinind astfel corectitudinea deciziei medicale bazate pe informatii corelate din surse diferite, informeaza Realitatea.net. Sursa imagine: exclusivnews.ro
Proiectul DES este primul din Romania de o asemenea complexitate si printre putinele implementate la nivel european, in domeniul sanatatii.
"Dosarul Electronic, co-finantat prin fonduri europene, reprezinta o noua veriga in demersurile de informatizare a serviciilor oferite de CNAS, asa cum ne-am asumat la preluarea mandatului. Din mai 2012 pana acum au devenit operationale proiecte care trenau de ani de zile, precum Prescriptia Electronica si Cardul de Sanatate. Acest nou sistem, cand va deveni operational la inceputul anului 2014, va completa modernizarea platformei informatice a asigurarilor de sanatate, usurand atat munca medicilor, cat si interactiunea pacientilor cu casele de asigurari", a precizat Doru Badescu, presedintele CNAS.
Dosarul Electronic de Sanatate va asigura: consolidarea datelor clinice ale pacientului, care acopera, pentru fiecare pacient, intreaga durata de viata a acestuia; suportul pentru livrarea exacta, completa si la timp a informatiilor printr-un sistem permanent online; asigurarea accesului privat si securizat la datele puse la dispozitie in DES prin intermediul infrastructurii cardului de sanatate; solutie scalabila si extensibila care va permite cresterea continua, extensiva a informatiilor clinice stocate; interoperabilitatea cu alte sisteme folosind standarde deschise, utilizarea standardelor deschise in domeniul sanatatii, precum HL7.