Plecat în Italia, alături de familie, la vârsta de 5 ani, revine în pragul împlinirii a 25 ani, reluând firul românesc, pe care, în fapt, nu l-a pierdut niciodată, gradul de conectivitate la realitatea românească fiind direct proporţional cu evoluţia media şi internetului.
Cu un background în turism şi specializare universitară în diplomaţie şi economie, premiat cum laude de însuşi preşedintele ţării de adopţie, invitatul nostru de astăzi are proiecte, idei de antreprenoriat, social şi sportiv, subsumate frazei marelui nostru spirit naţional "ce-ţi dorescu eu ţie, dulce Românie?".
Ce proiect de ţară poate propune un român întors în ţară de unde, prin educaţie şi sens, nu a plecat niciodată, sau cum arată harta mentală a unei întregi generaţii de tineri români crescuţi în străinătate, ce îşi poate aduce aportul la dezvoltarea sustenabila a României, aflaţi din ediţia de astăzi a Business ON AIR.
Invitatul emisiunii Business on air: Alexandru Pădure, antreprenor italo-roman, la momentul debutului.
Emisiunea Business on air din 4 aprilie 2013
Plecat în Italia, alături de familie, la vârsta de 5 ani, revine în pragul împlinirii a 25 ani, reluând firul românesc, pe care, în fapt, nu l-a pierdut niciodată, gradul de conectivitate la realitatea românească fiind direct proporţional cu evoluţia media şi internetului.
Cu un background în turism şi specializare universitară în diplomaţie şi economie, premiat cum laude de însuşi preşedintele ţării de adopţie, invitatul nostru de astăzi are proiecte, idei de antreprenoriat, social şi sportiv, subsumate frazei marelui nostru spirit naţional "ce-ţi dorescu eu ţie, dulce Românie?".
Ce proiect de ţară poate propune un român întors în ţară de unde, prin educaţie şi sens, nu a plecat niciodată, sau cum arată harta mentală a unei întregi generaţii de tineri români crescuţi în str