Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că "USL este o coaliţie complicată", în care tot timpul apar probleme, dar că aceasta nu va dispărea "curând", citează Mediafax. Prim-vicepreşedintele PNL, Kalus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă neînţelegerile dintre cei doi lideri ai Uniunii, exprimate public în ultima perioadă, vor duce la destrămarea USL. "USL nu o să dispară curând. Eu am mai făcut referiri la această alianţă, la această coaliţie. Este una complicată, nu e niciun secret. Tot timpul apar probleme complicate, unele se rezolvă mai repede, altele mai încet, unele se rezolvă simplu, altele mai greu", a spus Iohannis. Când i s-a spus că se vorbeşte despre faptul că USL ar rezista numai până la alegerile europarlamentare, Iohannis a afirmat că "nu există niciun temei care poate fi folosit pentru calculul timpului de viaţă al USL".
Prim-vicepreşedintele PNL a negat, răspunzând unei întrebări, că ar exista vreo "răceală" între Crin Antonescu şi Victor Ponta. "Pot să vă spun că nu există această răceală sau intenţie de despărţire. Chiar ieri (miercuri - n.r) am avut şedinţă USL. Au fost destul de mulţi de la PSD, destul de mulţi de la noi şi, pe lângă chestiunile complicate care au fost rezolvate, s-au discutat şi alte lucruri şi nu există nicio ruptură între cele două partide mari care formează coaliţia, împreună cu două partide mai mici", a declarat Iohannis.
Întrebat dacă în judeţene PSD şi PNL colaborează bine, Iohannis a spus că nu ştie ce se întâmplă în alte judeţe, dar ştie că la Sibiu "PSD şi PNL nu colaborează bine, dar colaborează". "Cele două formaţiuni au fost adversare timp de mulţi ani. Aceste adversităţi nu au dispărut. Dar toată lumea a înţeles că acum, dacă se doreşte, şi se doreşte funcţionarea USL, trebuie puse în paranteză, în pivniţă sau în pod aceste adversităţi şi trebuie rezolvate proble