Interviu cu Prof. DHC SANDA-MARIA ARDELEANU, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României în cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) şi Raportor al Subcomisiei APF pentru Educaţie

– Sunteţi cadru didactic universitar, dar aţi predat limba franceză multor generaţii. Care este diferenţa dintre elevii şi studenţii din a doua jumătate a secolului XX şi cei ai primilor ani ai secolului XXI?

– S-ar putea să vă surprindă răspunsul meu: profesorul de franceză care s-a aflat timp de 36 de ani neîntrerupt în faţa elevilor şi studenţilor nu sesizează mari diferenţe de la o generaţie de tineri la alta, dacă ne raportăm la trăsăturile de personalitate, interesul faţă de cunoaştere, aşteptările legate de şcoală şi modelele pe care aceasta i le oferă. Ceea ce s-a schimbat este contextul socio-istoric în care tinerii mileniului trei studiază în România: o ţară deschisă spre lume, în care problema accesului la cunoaştere şi informaţia de ultimă oră nu mai constituie bariere în dezvoltarea copiilor şi tinerilor. A apărut şi s-a dezvoltat hotărâtor circulaţia internaţională a românilor, ceea ce schimbă motivaţia învăţării, ridică ştacheta exigenţelor în rândul familiilor noastre. Vrem să fim la fel ca ceilalţi europeni, să trăim la fel de bine şi să avem un loc de muncă la fel de bine plătit. Aceste realităţi au schimbat şi şcoala românească, aflată mereu într-o “nouă reformă”, iar tânărul resimte, alături de educator, dinamica uluitoare a provocărilor sistemului de învăţământ. Copiii şi tinerii sunt aceiaşi, vă rog să mă credeţi, performanţa lor depinzând de ceea ce le oferă familia, şcoala, societatea în general. Cât despre limba franceză şi elevul român de astăzi, relaţia este condiţionată tot de cei trei actori deja menţionaţi şi care oferă sau nu modelul profesorului bun de franceză, educaţia sau ignorarea tradiţiei culturale francofone în spaţiul româ