Casa Alba a cerut ieri, 3 aprilie Coreei de Nord sa inceteze cu amenintarile, dupa ce statul stalinist si-a intensificat retorica belicoasa, declarandu-si armata pregatita sa declanseze eventuale lovituri nucleare impotriva Statelor Unite, relateaza AFP.
"Am vazut astazi o noua declaratie a Coreei de Nord, care agita inca o data o amenintare neconstructiva ", a declarat Caitlin Hayden, o purtatoare de cuvant a Consiliul National american de Securitate.
"Aceasta este o noua declaratie provocatoare care izoleaza inca un pic Coreea de Nord de restul comunitatii internationale si subliniaza nevoia sa de dezvoltare economica", a adaugat ea.
" Coreea de Nord ar trebui sa isi opreasca amenintarile provocatoare si sa se conformeze mai degraba obligatiilor sale internationale", a continuat Hayden.
Intr-un comunicat citat de agentia de presa oficiala nord-coreeana KCNA, primit la Seul, Statul Major General al armatei declara ca informeaza in mod oficial Washingtonul ca amenintarile americane vor fi "zdrobite" prin "mijloace de lovire nucleara". "Operatiunea nemiloasa a fortelor armate revolutionare (nord-coreene) in acest sens a fost definitiv examinata si ratificata", afirma armata.
Coreea de Nord a amenintat deja Statele Unite, luna trecuta, cu o lovitura nucleara preventiva.
Insa, in pofida faptului ca Phenianul a efectuat cu succes un test nuclear in urma cu cateva saptamani, majoritatea expertilor afirma ca statul stalinist nu dispune inca de tehnologia care sa ii permita sa instaleze ogive nucleare pe rachete balistice capabile sa atinga baze americane in Pacific sau teritoriul american.
Casa Alba a cerut ieri, 3 aprilie Coreei de Nord sa inceteze cu amenintarile, dupa ce statul stalinist si-a intensificat retorica belicoasa, declarandu-si armata pregatita sa declanseze eventuale lovituri nucle