Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la sistemul de canalizare de la Rasova au fost amânate

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 aprilie 2013 ·

Licitaţia privind realizarea reţelei de canalizare la Rasova a fost contestată. Şeful autorităţii locale susţine că, din cauza contestaţiei, demararea lucrărilor este amânată cu o lună de zile. „Cei de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au respins contestaţia agentului economic, însă acesta a apelat la instanţă, urmând ca în 20 de zile să se judece procesul. Nu putem începe lucrările până când instanţa nu se va pronunţa”, a afirmat şeful autorităţii locale. Primarul de la Rasova, Mihalache Neamţu, a precizat că în 30 de zile constructorul va putea să deschidă şantierul şi să iniţieze lucrările la sistemul de canalizare. Pe lângă reţeaua de canalizare ce se va monta pe o suprafaţă de 12 kilometri, vor fi construite o staţie de epurare şi o staţie de clorinare, a menţionat primarul comunei Rasova. Amintim că proiectul se derulează prin Administraţia Fondului de Mediu, fiind în valoare de 8.700.000 de lei. În urma finalizării lucrării, 2.000 de localnici se vor putea racorda la reţeaua de canalizare, a menţionat primarul Mihalache Neamţu.

Buget sărac pe 2013

Şeful autorităţii locale a menţionat că a fost aprobat bugetul localităţii. Întrebat cum arată bugetul pe anul 2013, gospodarul-şef a precizat că „este mai sărac decât cel de anul trecut cu 20%”, adăugând: „Ne chinuim, pentru că banii sunt puţini cu fiecare an care trece”. Primarul Mihalache Neamţu a afirmat că momentan cu banii de care dispune nu este în măsură să dezvolte proiecte de investiţii, întrucât aceştia abia ajung pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare. Licitaţia privind realizarea reţelei de canalizare la Rasova a fost contestată. Şeful autorităţii locale susţine că, din cauza contestaţiei, demararea lucrărilor este amânată cu o lună de zile. „Cei de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au respins contestaţia agentului economic, însă ace

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 48 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 55 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°