Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SFada cu literatura. „Crux“, portal, lup: Șerban Andrei Mazilu

Publicat in Observator Cultural, joi 4 aprilie 2013 ·

Debutul lui Șerban Andrei Mazilu este un caz care trece peste canoanele și obișnuințele spațiului literar de la noi. Tânărul ofițer de marină (Iată un „lup“ dintre cei pe care i-am anunțat fără a-i cunoaște, fie el și „de mare“, activi literar în schimbarea de generații!) a scris cu superbă încredere în sine (unii au taxat-o deja ca aroganță) un roman, începutul unei trilogii, după toate convențiile actuale ale subgenului fantasy și l-a publicat direct pe cea mai mare piață dedicată din lume. Romanul Crux este publicat în engleză americană la WheelMan Press din SUA, în februarie 2013. A fost scris literalmente în timpul voiajelor pe mare dintre 2010 și 2012. Este urmarea „antrenamentului“ lui Șerban Andrei Mazilu cu un hibrid horror-fantasy, însă în românește, refuzat de editurile românești, și a practicii scrisului zilnic pe blogurile sale literar-politice, cu ziceri cîteodată acide asupra actualității românești, cu repere din orașul de baștină, Constanța. Acum s-ar putea încheia foarte bine articolul acesta, întrucât una dintre definițiile literaturii române ar fi „să fie scrisă în românește“. Iar un soi de bățoasă ignorare ar putea să acopere Crux. Suntem în al 12-lea an al mileniului al treilea, într-o rubrică dintr-o publicație culturală care apare mai ales pe Internet, ceea ce o face accesibilă de peste tot în lume, chiar dacă este scrisă în românește, ceea ce o înscrie foarte ușor într-un colț din aceeași lume. Dar înscrierea fizică, geografică, este astăzi acoperită de circumscrierea în rețea, unde granițele au dispărut. La fel tinde să se întîmple și cu literatura, de nișă sau nu, o carte bună este bună indiferent unde modelele ei culturale sînt acceptate și indiferent în ce limbă a fost scrisă. Contează în 2013 captarea atenției cititorului potențial, indiferent unde este el, fizic, și ce „vernaculară“ vorbește el. Captarea atenției cititorului este o

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 10 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 15 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 33 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°