Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Boantă, câştigătorul de la «Dansez pentru tine», predă cursuri de dans

Publicat in Click, vineri 5 aprilie 2013 ·

La televizior mişcările lor par atât de simple şi fiecare îşi doreşte să poată executa măcar una din coregrafiile spectaculoase pe care le-au realizat la "Dansez pentru tine", "Vocea Romaniei" sau "Românii au talent". Coregraful Bogdan Boanta împreună cu alţi trei dansatori din baletul coordonat de Edi Stancu sunt gata să împărtăşească din experienţa lor.

"ANTURAJ" - unul dintre cele mai ample proiecte de dans din România îşi deschide din nou porţile. Timp de o lună, începând din 8 aprilie pana în 2 mai, de luni până joi, câte doua class-uri pe zi, toţi cei interesaţi sunt asteptati să-şi perfecţioneze mişcările de dans sau pur şi simplu să facă un pas în această artă!

BOGDAN BOANTĂ - Este cunoscut în lumea dansului ca fiind unul dintre coregrafii de succes din "atmosfera" divertismentului tv, în urma câştigării a 2 trofee "Dansez pentru Tine", participarea în grupul de balet din cadrul emisiunilor "Vocea Romaniei" şi "Românii au Talent". Cu un background în dansul sportiv unde a ajuns vicecampion naţional, a reprezentat România cu succes în cadrul emisiunii-concurs "Bailando por un sueno" din Mexic, concurs internaţional în care i-a avut ca şi adversari pe Campionii Mondiali de Dans sportiv.

CRISTIAN MIRON

Este un coregraf cunoscut din România care a lucrat cu numeroşi artişti pentru videoclipuri,concerte şi show-uri tv precum Elena Gheorghe,Raluk,Andreea Banica,Fly Project,Andreea Bălan,Alessia,Ddy Nunes etc). De asemenea a fost asistent-coregraf/dansator timp de 2 sezoane în emisiunea ,,Te cunosc undeva".

BRUCE

Bruce este un bine cunoscut şi respectat coregraf şi dansator din Romania. A studiat in NY şi LA cu coregrafi renumiţi precum: Brian Friedman, Wade Robson, Laurienn Gibson, Chris Judd, Ian Eastwood, Gil Duldulao etc., aducând în România şi un stil nou- Stylized Jazz. Ca şi dansator a fac

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 8 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 6 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 7 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°