U Timişoara-SC Mureşul 22-28 (11-17)
După o întrerupere de aproape o lună a campionatelor de handbal feminin, întrerupere datorată acţiunilor reprezentativelor României, returul în Divizia A s-a reluat ieri cu etapa a XX-a. În Seria a II-a, SC Mureşul a învins în deplasare, la Universitatea Timişoara cu scorul de 28-22, la pauză 17-11. După cinci victorii în primele cinci etape din retur, mureşencele au cedat în faţa liderului CSM Cetate Deva, 24-33 pe teren propriu, meci în care au condus în permanenţă până în minutul 45. După pauza de peste trei săptămâni, seria victoriilor a fost reluată cu o victorie lejeră, în pofida unui arbitraj potrivnic. Totuşi, Mureşul s-a desprins din start şi la pauză avantajul de şase goluri era prea mic comparativ cu evoluţia celor două formaţii. La reluare, mureşencele au reuşit să menţină diferenţa obţinută în prima parte şi au obţinut alte două puncte importante în economia clasamentului.
Pentru SC Mureşul au înscris: Moloci 10, De Oliveira 5, Nagy 4, Şandru 3, Serediuc 2,Tamaş 2, Bodor 2. Au mai jucat: Ungureanu, Diaconu, Dragotă, T. Rad şi Fazakas.
Următorul meci al echipei lui Bukaresti Jozsef va avea loc duminică, 7 aprilie, orele 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, în compania formaţiei SCM Universitatea Piteşti.
U Timişoara-SC Mureşul 22-28 (11-17)
După o întrerupere de aproape o lună a campionatelor de handbal feminin, întrerupere datorată acţiunilor reprezentativelor României, returul în Divizia A s-a reluat ieri cu etapa a XX-a. În Seria a II-a, SC Mureşul a învins în deplasare, la Universitatea Timişoara cu scorul de 28-22, la pauză 17-11. După cinci victorii în primele cinci etape din retur, mureşencele au cedat în faţa liderului CSM Cetate Deva, 24-33 pe teren propriu, meci în care au condus în permanenţă până în minutul 45. După pauza de peste trei săptămâni, seria victoriilor