Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMUNICAT DE PRESĂ

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 4 aprilie 2013 ·

Având în vedere situaţia economică dezastruoasă generată de politicile economice aplicate de Guvernul USL condus de dl. Victor Viorel Ponta, creşterea alarmantă a ratei şomajului şi scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă, în baza art. 74 alin 1) din Constituţia României, senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu, în strânsă legătură cu autorităţi locale şi cetăţeni interesaţi/afectaţi din colegiul pe care îl reprezintă, a înaintat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

În esenţă, proiectul de modificare a Legii nr. 76/2002 prevedea reintroducerea a două articole eliminate în mod abuziv, nesăbuit şi imoral de Guvernul PDL, condus de dl. Emil Boc (girat de dl. preşedinte Traian Băsescu), în vederea obţinerii cu orice preţ a unor economii la bugetul de stat, pe spatele şi din suferinţa unora dintre cele mai afectate persoane din societate - şomerii.

Reintroducerea acestor articole de lege are drept scop combaterea şomajului, reîncadrarea în muncă, sprijinirea ocupării persoanelor defavorizate şi protecţia persoanelor în cadrul sistemului pentru şomaj, prin reluarea unei scheme de finanţare de la bugetul asigurărilor de sănătate (BAS) şi/sau din alte surse, pentru reluarea de către autorităţile publice locale (primării) a programelor de măsuri active privind ocuparea temporară a forţei de muncă, în folosul comunităţii. Aceste tipuri de programe au funcţionat cu succes chiar în baza acestei legi până în anul 2010, când cele două articole au fost eliminate.

Copiind fidel comportamentul sfidător şi duplicitar practicat de Guvernul PDL, faţă de cetăţenii care l-au votat, Guvernul USL, condus de dl. Victor Viorel Ponta, prin scrisoarea nr. 365/22.03.2013 transmite Senatului României un Punct de vedere halucinant asupra propun

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 48 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 52 minute
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°