Manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei Române, la împlinirea a 163 de ani de activitate, au avut loc la Sala Polivalentă din Craiova.
Jandarmeria Română a împlinit miercuri, 3 aprilie, 163 de ani de activitate. Şi tot în aceeaşi zi, jandarmii doljeni au sărbătorit şi împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea Grupării de Jandarmi Mobile “Fraţii Buzeşti”. Manifestările dedicate acestei zile au avut loc la Sala Polivalentă, mai bine spus în parcarea acestei instituţii. Au participat la eveniment reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari de Dolj şi mulţi copii.
“Este foarte important de subliniat acest lucru că de 163 de ani Jandarmeria a rămas o structură necesară pentru viaţa românească. De-a lungul timpului, jandarmii şi-au câştigat un statut important în comunitate. Apreciez promptitudinea cu care răspundeţi şi eficienţa acţunilor pe care le întreprindeţi, pe bună dreptate, fiind un factor de echilibru şi stabilitate. Rolul dumneavoastră este esenţial în contextual actual. Jandarmii lucrează cu oameni şi pentru oameni.
Sunt onorat că, la acest moment aniversar, cu ocazia împlinirii a 163 de activitate a Jandarmeriei Române şi a 15 ani de la înfiinţarea Grupării de Jandarmi Mobile “Fraţii Buzeşti”, am posibilitatea să vă adresez felicitări, să vă transmit salutul meu şi al Instituţei Prefectului. De asemenea vă urez tuturor mult succes în activitatea profesională, împliniri în viaţa personală, sănătate şi bucurii alături de cei dragi!”, a spus prefectul Marius Deca la Ziua Jandarmeriei. Exerciţiu unic în România
Jandarmii doljeni au pregătit şi prezentat mai multe exerciţii demonstrative, organizate special cu această ocazie. Primii care au demonstrat capacitatea tactică au fost jandarmii de la intervenţii, care au prezentat exerciţii de autoapărare şi de arte marţiale. Apoi a fost pus în scenă un adevărat război între galerii de