Gheorghe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, a fost audiat joi de procurorii DIICOT, în calitate de martor în dosarul bancherilor. Bebe Ionescu era suspect în acest dosar.
Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) verifică implicarea lui Bebe Ionescu în acordarea creditelor păguboase de către BRD.
Mai exact, acesta ar fi intervenit la persoane din conducerea instituţiei pentru a aproba împrumuturi mari printre care şi cel al omului de afaceri Vasile Creştin, arestat în dosar.
Suspiciunile procurorilor au fost confirmate de declaraţia vicepreşedintelui băncii, Sorin Popa.
La jumătatea lui decembrie 2012, mai mulţi bancheri şi oameni de afaceri au fost ridicaţi de DIICOT. Printre aceştia se afla Lucian Cojocaru, fost vicepreşedinte de bancă, mai mulţi directori de filiale, evaluatori, Marius Locic, dar şi omul de afaceri Vasile Creştin.
Printre cei audiaţi în calitate de martor a fost şi Sorin Popa, şef din cadrul BRD transferat de la o vreme la Paris. Lui Popa i s-au pus întrebări legate în special de relaţia cu Bebe Ionescu şi intervenţiile acestuia la conducerea BRD.
În acest moment procurorii încearcă să adune probe care i-ar duce la Bebe Ionescu şi la presupusul trafic de influenţă pe care l-ar fi făcut. Din informaţiile jurnaliştilor de la Antena 3 nu s-a început urmărirea penală faţă de acesta.
Antena 3
Gheorghe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, a fost audiat joi de procurorii DIICOT, în calitate de martor în dosarul bancherilor. Bebe Ionescu era suspect în acest dosar.
Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) verifică implicarea lui Bebe Ionescu în acordarea creditelor păguboase de către BRD.
Mai exact, acesta ar fi intervenit la persoane din conduc