Demisia Papei Benedict XVI, sau retragerea, cum au preferat unii comentatori să o numească -în fond, e o problemă de viziune- a stârnit numeroase controverse. Retragerea unui suveran pontif e ceva nemaiauzit în ultimele şase sute de ani.

Tentaţia comentariului este mare, dar puţini sunt cei care ştiu exact ce se întâmplă. Prin însăşi natura ei, retragerea Papei Benedict a fost problematică, şi asta tocmai pentru s-a invocat motivul vârstei înaintate şi a pierderii vigorii fizice şi a minţii. Comentatorii de stânga nu au uitat că, într-o situaţie invocată aparent asemnănătoare, Ioan Paul II nu a recurs la o „retragere”. Pe fondul acestor incertitudini, nu puţini sunt cei care au încercat să sape în măruntaiele Vaticanului, căutând, precum hienele la hoit, ceva de recuperat...

Ce este însă uimitor nu este că unele ziare şi platforme online italiene au comentat pe larg evenimentele, media italiană fiind uşor înclinată către genul de scandal, iar nu de informaţie pură, din care cititorul să îşi formeze singur părerea, pe baza informaţiei existente. Ci că o parte din presa românească a preluat un astfel de comentariu, ba chiar l-a „îmbunătăţit”. Situaţia îmi aminteşte de mărturisirea pe care mi-a făcut-o în 2005 un înalt funcţionar din Parlamentul european, de origină italiană, care deplângea nivelul presei din România, mult mai coborât, spunea el, chiar decât cel al presei lui Berlusconi (din al cărui partid făcea, de altfel, parte).

Concret, în ziarul „Gândul” a apărut o sinteză a unor articole din Corriere della Sera şi din Il Fatto Quotidiano, care pun demisia Papei pe seama înfrângerii suferite în cadrul acţiunii de reformare a Curiei Romane, şi în special de ultimul scandal legat de „Banca Papei”, aşa-numitul Institut al Operelor Religioase. Dacă manipularea propusă de publicaţia italiană este ceva mai bine construită, sinteza ei pe meleaguri româneşt