Mi-am făcut stagiul ca profesor la Liceul Industrial nr. 6 din Tîrgoviște, între 1985 și 1987. Înainte de a fi industrial, liceul fusese pedagogic, singurul din oraș, avea profesori foarte buni la toate disciplinele, obișnuiți cu alt tip de elevi. Cînd am ajuns eu acolo, profesorii aceștia supraviețuiau cum puteau, nu mai aveau cui preda ce știau. Elevii erau foarte slabi, multe clase de a IX-a erau formate prin redistribuire (a copiilor care nu obținuseră cinciul legiuit la examenul de admitere la alte licee). O asemenea clasă am primit și eu la dirigenție, ca proaspăt cadru didactic, botezul focului, să capăt experiență... Aveam în clasă trei copii de la orfelinat; erau tot timpul înfometați, furau iepuri de la depozitul ICRA ca să mănînce, prindeau guguștiuci cu praștia și-i frigeau pe reșou, uneori mă sunau de la Miliție, la liceu, să merg să-i recuperez de la secție, îi prinseseră furînd mîncare. Și nu erau toți orfani, aveau cîte un părinte, dar îi „dăduse“ la orfelinat. Unul dintre copiii ăștia lipsea mereu la o anumită oră: mergea s-o vadă pe maică-sa, funcționară la poștă, în centrul vechi, cînd iese de la servici, stătea ascuns, să nu-l vadă.
Liceul avea clase cu profil de materiale de construcții (era „patronat“ de Întreprinderea de Materiale de Construcții Fieni), avea și o clasă a XII-a de croitorie – numai fete – la care am avut privilegiul să predau. matematică, desigur. Copiii erau foarte drăguți, dar majoritatea nu aveau cum să învețe, chiar să fi vrut. Veneau din satele din jur, făceau naveta „pe tren“ sau „cu rata“. Cînd ajungeau acasă, după-amiază spre seară, se lua lumina. Ce lecții să mai facă la lumînare? Se lua lumina și în oraș, dar mai puțin – mi s-a întîmplat să dau meditații la lumînare. La țară, pînă a doua zi nu mai venea. Cum să-i înveți matematică la fel ca pe cei de la liceele teoretice (nu erau manuale diferite)?