Pe DN 2, marţi, la ora 6.50, în afara comunei Pătrăuţi, Dorel D., de 47 de ani, din oraşul Solca, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 1998, în timp ce îşi conducea autoturismul, din cauza nerespectării distanţei în mers, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus în aceeaşi direcţie de mers de Gheorghe G., de 36 de ani, din comuna Gălăneşti, posesor al permisului de conducere categoriile ,,BE, CE, DE” din anul 1994, care a fost proiectat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Ovidiu B., de 28 de ani, din comuna Todireşti, posesor al permisului de conducere categoria ,,B” din anul 2004.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a lui Gheorghe G., Ovidiu B. şi a Anişoarei G., de 32 de ani, din comuna Gălăneşti, pasageră în autoturismul condus de Gheorghe G., informează poliţia judeţului.
După producerea evenimentului, Dorel D. a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat ulterior la domiciliul său din oraşul Solca.
La domiciliul acestuia a fost identificat şi autoturismul implicat în eveniment, având partea stânga faţă avariată.
Gheorghe G. şi Ovidiu B. au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Dorel D. a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-a recoltat sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.