Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că revocarea judecătorului Cristian Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii a fost neconstituţională. Decizia vine după ce judecătorul a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate în procesul pe care l-a deschis la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a contesta revocarea sa din CSM.
Decizia CCR nu înseamnă automat că Danileţ va reveni la CSM, însă îl ajută pe acesta în procesul pe care l-a deschis la Curtea de Apel. Decizia finală aparţine judecătorilor de la Curtea de Apel.
Judecătorii CCR au declarat neconstituţionale alineatele 4 şi 9 din articolul 55 al legii 317/2004, care se referă la revocarea membrilor CSM, situaţie în care s-au aflat judecătorii Cristian Danileţ şi Alina Ghica.
CCR consideră astfel că revocarea membrilor CSM la cererea majorităţii adunărilor generale de la instanţe sau parchete nu respectă Constituţia.
"Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor", arată alineatul 4 al articolului 55 din legea CSM.
A doua prevedere neconstituţională este cea privind termenul de 15 zile de a revoca membrul CSM, de la înregistrarea sesizărilor adunprilor generale.
"În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător", arată alineatul 9 din articolul 55 al legii CSM.