Prăjituri, cozonaci, pâine de casă, compot, sarmale, straie, muzică şi dansuri populare! Toate au putut fi găsite astăzi pe holurile Liceului cu Program Sportiv Bistriţa care a organizat un târg pentru promovarea turismului din judeţ.
tEvenimentul organizat de conducerea, profesorii şi elevii liceului a avut loc în carul activităţilor ce s-au desfăşurat în "Săptămâna Altfel". Şcolarii, ajutaţi de profesori, s-au pregătit foarte serios pentru acest eveniment, în speranţa că vor reuşi să vândă cât mai multe produse.
Aceştia au pregătit prăjituri, cozonaci, checuri, gogoşi, fursecuri, plăcinte, pâine de casă, compot, suc natural, clătite şi chiar şi sarmale pe care le-au aranjat frumos pe mese pentru a le vinde.
Toţi banii pe care elevii i-au strâns în urma acestei acţiuni vor fi donaţi unei mănăstiri care are grijă de câţiva copiii abandonaţi.
La eveniment invitată de onoare a fost meşterul popular Virginia Linul care le-a vorbit copiilor despre importanţa promovării turismului şi a tradiţiilor din Bistriţa-Năsăud. Aceasta le-a explicat elevilor că străinii apreciază mult arta, obiceiurile, tradiţiile şi tot ceea ce este specific judeţului nostru şi că ar fi mare pierdere ca acestea să nu fie promovate.
Virginia Linul le-a cântat celor prezenţi câteva cântece populare iar mai apoi elevii şi dascălii au avut parte de un frumos spectacol de dansuri populare oferit de un ansamblu profesionist.
Târgul de turism organizat de LPS Bistriţa este la prima ediţie însă conducerea şcolii speră ca în următorii ani acesta să fie continuat.