Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case și blocuri ANL, inundate la Târgu-Jiu

Publicat in Gorj Domino, joi 4 aprilie 2013 ·

Ploile abundente care au pus stăpânire pe judeţul Gorj în ultimele 48 de ore au făcut ca pânza freatică care se găseşte în primul strat impermeabil al pământului să-şi modifice nivelul, provocând la nivelul multor localităţi o serie de inundaţii.

Mai multe gospodării din cartierul târgujian Romanești au fost inundate în urma ploilor puternice din noaptea trecută. Oamenii spun că și Primăria Târgu-Jiu are o parte din vină în producerea acestor inundații. „Au venit și au montat un panou publicitar exact la capul podului și au înfundat canalul și uite așa apa intră la noi în curte. Au venit cei de la Edilitara și au mai remediat din probleme, dar apa se infiltrează rapid și în case avem mucegai. Dacă nu înfundau canalul, șanțul acesta de scurgere a apelor, nu se întâmpla asta”, a spus o localnică. „Am apă în curte de nu am putut să ies din casă. Nu se poate așa ceva. Nu este prima dată, dar acum a venit prea multă apă!” a spus o localnică din cartierul Romanești.

Inundații și-n Pandurașul

Câteva case din cartierul Pandurașul au fost inundate azi noapte, după ce lacurile din zonă au ieșit și au inundat locuințele târgujienilor. Directorul Direcţiei Serviciilor Comunale din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Marius Ionescu, a declarat că s-a intervenit cu personal de la Edilitara şi SC Aparegio. Oamenii primăriei au desfăcut o parte din cămine şi supraplinurile de la lacuri, iar apa a ajuns doar în curți.

Apa în subsolul blocurilor ANL

Pompierii gorjeni au fost chemați să scoată apa din subsolul unui bloc ANL din zona Narciselor. Ploile căzute astăzi și în zilele ce au trecut au inundat subsolul acestui bloc. Bloc ANL este situat în spatele Unității Miniere. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, la blocurile din strada Narciselor acţionează şapte pompieri cu două motopompe, alături de care se mai află

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°