Dacă sunt convins de ceva, atunci sunt convins că orice român în viață va face exact opusul a ceea ce recomand aici. Adică, atunci când trece prin San Francisco, se va duce ață exact la Pier 39 și va ”bifa” cel puțin un local de-acolo, dacă nu pe toate (chestia depinde și de buget). Ce, eu n-am făcut la fel?! Pentru că Pier 39 nu e un local (bar, cârciumă, bodegă, boozery), ci un cluster de localuri. Adică mai mulți băieți și-au deschis afacerile în același pier (care nici măcar nu știu cum se traduce: ”chei”, ”splai”, ”dană”, ”ponton”?) și l-au transformat într-o uzină de jecmănit turiștii. Cu uriașul aparat de promovare aferent, desigur, ca să nu le scape nici un fraier care vizitează San Francisco. Eu, de exemplu, nu le-am scăpat (deși fusesem prevenit). Român, ce să zici! La o numărătoare ochiometrică, pe Pier 39 se înghesuie vreo 15 sau 20 de baruri, cu nume care de care mai fistichii: Forbes Island, Neptune’s Waterfront, Wipeout Bar, Fog Harbor și câte și mai câte, că nici dracul nu le poate ține minte pe toate. Cea care m-a păcălit pe mine a fost Hard Rock Cafe, iar de ales, am ales-o dintr-un motiv extrem de tembel: ca să pot face comparația cu Hard Rock din Herăstrău, locul unde m-am ”distrat” cât se poate de nasol de fiecare dată. Ia să văd, mi-am zis, aici cum o fi? Un fâs. Exact aceeași atmosferă. Prețuri mari, chelnerițe grăbite zâmbind fals, cu gura până la urechi, consumatori neprofesioniști, de-ăia care mănâncă-n viteză cu nasul îngropat în farfurie, băutori de ocazie ce trag două ore de-un pahar de Guinness. Pe scurt, o fabrică de mâncat, nici vorbă de bar adevărat. Bine, dar distracția, distracția când începe? Păi, a zis chelnerița, mai pe seară, așa... acum e prea devreme. OK, revenim ”mai pe seară” în cazul ăsta. Am revenit, într-adevăr, că nu cheltuisem destui bani degeaba; distracția era în toi. Și în ce toi! Sau sufăr eu cronic de barfly