Richard Galliano, Aleksandra Kurzak, Claudio Abbado şi Janine Jansen – nu ştiu dacă şi în ce măsură cunoaşteţi personalităţile care se ascund în spatele acestor nume, dintre cele mai „grele” ale jazzului şi muzicii clasice contemporane. Însă ştiu că cele 4 discuri pe care apar aceste nume, lansate în 1 şi 2 aprilie 2013 sînt printre cele mai interesante ale anului.
Un acordeon pentru o lume…
…este instrumentul celebrului Richard Galliano, pe care şi bucureştenii l-au putut admira în 2011 şi 2012, în cadrul unor concerte cu casa închisă. Să cînţi jazz la acordeon poate părea ceva neobişnuit, şi tocmai speculînd acest aspect, Richard Galliano, astăzi în vîrstă de 63 de ani, şi-a construit o carieră redutabilă. Acordeonul este instrumentul emblematic pentru Franţa, iar Richard Galliano cred că poate fi considerat muzicianul francez emblematic pentru ţara sa natală: un artist total, foarte versatil, care nu ezită să cucerească mereu teritorii noi. Este de altfel ceea ce a făcut şi în 1 aprilie 2013. Doar în Franţa a fost lansat cel mai nou album al acordeonistului, editat de casa Deutsche Grammophon, un album ce urmează să fie distribuit şi la nivel global în perioada următoare. Adică şi în România, unde îl puteţi găsi în magazinele de specialitate (Librăriile Humanitas sunt unele dintre ele) sau pe www.getmusic.ro.
DE ACELASI AUTOR Cecilia Bartoli este Norma Olafur Arnalds, Daniel Hope şi Giuliano Carmignola Îi cunoaşteţi? Myung-Whun Chung, Jan Lisiecki, Julia Fischer Discuri și recorduri Pe acest nou album, Richard Galliano interpretează Vivaldi. Şi este atît de surprinzător, în sensul bun al cuvîntului, să descoperi „Anotimpurile” într-o versiune pentru acordeon şi orchestră ce sună absolut admirabil: o experienţă auditivă pe care v-o recomand, nu o veţi întîlni prea des. Despre care vă puteţi lămuri mai mult, pe youtube.